Rezumat

Declararea sectorului pomicol ca sector prioritar pentru agricultura României și introducerea în cadrul PNDR 2014-2020 a unui Subprogram tematic Pomicol, cu finanțări substanțiale dedicate acestui domeniu, necesită soluții inovatoare din partea cercetării pomicole pentru implementare în noile livezi, în scopul creșterii competitivității tehnico-economice în domeniu și reducerii importului de fructe. O parte importantă din beneficiarii proiectelor avizate pentru Submăsura 4.1a Investiții în exploatații pomicole (se estimează realizarea a cca. 20.000 de ha), au solicitat tehnologii ecologice. Astfel, în perioada 2016-2017 din totalul suprafețelor proiectate și avizate de către ICDP Pitești Mărăcineni și rețeaua de stațiuni pomicole, peste 40% solicită tehnologii ecologice (mai ales afin, aronia, alun, nuc).

Scopul proiectului este realizarea de tehnologii ecologice noi sau îmbunătățite de înmulțire și exploatare a speciilor pomicole, de servicii noi de CD privind tehnologii ecologice, realizarea unui echipament de stropit dotat cu sistem automat de detectare a caracteristicilor culturii țintă - tehnologie de aplicare cu precizie și normă variabilă a produselor ecologice în plantațiile pomicole.

Dintre rezultatele estimate subliniem: tehnologii ecologice noi sau îmbunătățite de înmulțire și exploatare a speciilor pomicole; servicii noi de cercetare-dezvoltare privind tehnologii ecologice de înmulțire și exploatare a speciilor pomicole; tehnologie de aplicare cu precizie și normă variabilă a produselor ecologice în plantațiile pomicole.